Biden l-a amenințat pe Putin cu sancțiuni dure în cazul unui atac asupra Ucrainei

Biden l-a amenințat pe Putin cu sancțiuni dure în cazul unui atac asupra Ucrainei
Sursa FOTO: captură Telegram
Publicat: 07/12/2021, 21:29

Videoconferința Joe Biden-Vladimir Putin organizată marți seară, pe fondul tensiunilor de la granița ucraineană, s-a încheiat după ceva mai bine de două ore, fără o concluzie clară, dar cu o serie de avertismente dure adresate de liderul american omologului său rus.

„Biden a arătat adânca îngrijorare a SUA și a aliaților europeni cu privire la mobilizarea rusească de forțe din jurul Ucrainei și a transmis clar că SUA și aliații săi vor răspunde cu măsuri economice dure și de altă natură, în cazul unei escaladări militare”, se arată într-un comunicat al Casei Albe, publicat marți de whitehouse.gov

În același timp, liderul de la Casa Albă a reiterat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și a cerut de-escaladarea și reîntoarcerea la diplomație.

„Cei doi președinți și-au însărcinat echipele de consilieri să continue discuțiile, iar SUA vor face asta în coordonare strânsă cu aliații și partenerii”, ”, a mai precizat comunicatul Casei Albe.

Discuțiile dintre Biden și Putin au durat aproximativ două ore și cinci minute, potrivit agenției Interfax. Cei doi au vorbit prin videoconferință, folosind pentru prima dată o linie securizată stabilită între cele două administrații, dar nefolosită anterior.

La începutul summit-ului, Putin l-a salutat pe Biden zâmbind. La rândul său, liderul de la Casa Albă i-a spus omologului său rus că este bucuros să-l vadă și și-a exprimat regretul că nu a fost posibil să-l vadă fizic.

Ucraina nu a fost singura temă de discuție – cei doi abordând problema iraniană sau cea a atacurilor cibernetice – dar cu siguranță a fost cea mai importantă.

Biden l-a avertizat pe Putin că sancțiunile vor viza sistemul bancar al Rusiei

Biden i-a transmis lui Putin că Rusia și băncile sale ar putea fi lovite de cele mai dure sancțiuni economice de până acum dacă invadează Ucraina, au declarat oficiali americani înainte de conferința video.

Oficialii au declarat că sancțiunile, despre care o sursă a spus că ar putea viza cele mai mari bănci rusești și capacitatea Moscovei de a converti rublele în dolari și alte valute, au fost concepute pentru a-l descuraja pe Putin să folosească zecile de mii de soldați masați în apropierea graniței ucrainene.

În ultimele săptămâni, forțele rusești au fost mobilizate în cel puțin trei puncte de graniță din estul Ucrainei, în vreme ce Moscova a accelerat campania de dezinformare pentru a destabiliza guvernul pro-occidental de la Kiev, potrivit serviciilor secrete americane și europene.

Vorbind cu presa cu o zi înainte de discuția Biden-Putin, oficialii administrației americane au evitat să prezinte în detaliu ce anume îi va propune Biden lui Putin, dincolo de avertismentele privind sancțiunile.

Ei au sugerat însă că va fi vorba despre un efort de a atenua temerile lui Putin cu privire la presupusa amenințare pe care o Ucraină aliată cu Occidentul ar putea să o reprezinte pentru Rusia.

Analiză SUA: Până în ianuarie 2022, Moscova ar putea mobiliza la granița ucraineană 175.000 de militari

O analiză a administrației americane a sugerat că până în ianuarie 2022, Moscova ar putea mobiliza la granița ucraineană 175.000 de militari și ar putea invada Ucraina din trei puncte diferite, copleșind rapid apărarea Kievului.

Biden a încercat să îl convingă pe Putin că angajamentul administrației sale pentru Kiev este atât de ferm, încât Washingtonul va fi dispus să provoace probleme economice grave Rusiei, chiar dacă trupele americane nu vor veni în mod direct în ajutorul Ucrainei.

În discuție se află deconectarea Rusiei de la sistemul financiar internațional SWIFT, dar și o serie de restricții aplicate băncilor, după modelul folosit în Iran. Măsurile ar bloca cel puțin parțial exporturile sau importurile Rusiei și ar putea provoca probleme economice serioase.

La Pentagon, luni, înaintea discuției, oficialii militari americani s-au întâlnit pentru a discuta despre mobilizarea rusească de la granița ucraineană. Responsabilii SUA au precizat că există discuții despre trimiterea unor arme defensive, inclusiv rachete anti-tanc Javelin, în Ucraina.

În acest timp, generalul Mark A. Milley, șeful Statului Major, s-a întâlnit virtual cu omologii din NATO pentru a discuta criza. Biden a vorbit cu președintele Zelenski, dar și cu liderul francez Emmanuel Macron, cu Angela Merkel, cu premierul italian Mario Draghi și cel britanic Boris Johnson.

Secretarul de stat Antony Blinken a vorbit și el cu Zelenski și a reiterat sprijinul ferm american pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John F. Kirby, a evitat însă să spună dacă SUA au trimis în Ucraina un număr mic de consilieri militari pentru a ajuta la efortul de apărare, așa cum au sugerat unele informații. Dar oficialul a asigurat că administrația este în acest moment concentrată să rezolve criza pe cale diplomatică.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Clujenii s-au trezit cu panouri prin care sunt îndemnaţi să se mute în Bacău. "Chiria...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cartofii perfecți pentru prăjit. Acest soi e folosit de marii bucătari
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
România, prezentă la „World Robot Olympiad Open Championship”! Ce rezultate au obținut echipele de robotică?